blog

11 sfaturi pentru nunta perfectă

dată

Nunta reprezintă un moment unic și magic prin care se celebrează iubirea dintre două suflete pereche. Aceasta este cu siguranță unul dintre cele mai importante evenimente din viața oricui, iar de aceea, în ziua nunții totul trebuie să fie mai mult decât perfect. Planificarea unei nunți este o călătorie interesantă, plină de vise, speranțe și viziuni despre o zi perfectă. De la alegerea locației pentru eveniment până la cele mai mici detalii ale decorului, există nenumărate elemente ce trebuie luate în considerare pentru a da viață tuturor ideilor.

Pentru a vă ajuta să faceți din nunta voastră un moment unic și memorabil, atât pentru voi, cât și pentru toți invitații, am pregătit o listă de sfaturi pentru nunta perfectă astfel încât toate visele voastre să devină realitate. 

Planifică ca la carte pentru nunta perfectă

Definiți-vă viziunea

Un astfel de eveniment implică multă muncă, iar de aceea implicarea și organizarea trebuie să vă ghideze în acest proces uneori copleșitor. Începeți prin a vă imagina tipul de nuntă pe care îl doriți. Găsiți timp pentru a discuta despre dorințele fiecăruia în parte și pentru a crea o viziune comună. Luați în considerare factori precum tema, stilul, sezonul și atmosfera pe care doriți să o creați. 

Setați un buget

Pentru a păstra totul organizat vă sfătuim să vă fixați de la început un buget și să stabiliți suma maximă pe care o puteți cheltui și să vă gândiți cât sunteți dispuși să plătiți pentru fiecare aspect al nunții în parte. Aici este important să prioritizați elementele esențiale, precum locația, meniurile și ținutele și să luați de asemenea în considerare costurile neașteptate ce pot apărea. 

Puneți la punct o listă cu tot ceea ce este de făcut

Indicat ar fi să construiți un checklist complex cu subcategorii precum locație, mâncare, ținută, invitații și așa mai departe, ce vă va ajuta să păstrați totul organizat și să fiți siguri că nu o să vă scape nici un detaliu. Pentru a face acest proces mai ușor puteți achiziționa un planner pentru nunți sau puteți apela la un specialist care are cunoștințele necesare și vă poate ghida prin întregul proces. 

Oaspeții sunt pe primul loc

Faceți lista de invitați

Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le faceți în momentul în care începeți să vă organizați nunta este lista de invitați. Aceasta trebuie făcută de la început pentru a vă ajuta să găsiți locațiile potrivită astfel încât nimeni să nu rămână pe afară nici la biserica, nici la cununie, să găsiți sala de nunți potrivită pentru numărul de oaspeți pe care îl aveți, să vă gândiți la meniuri, să știți câte invitații și mărturii trebuie să faceți. Toate acestea vă vor ajuta să vă fixați mai ușor un buget. 

Organizarea la mese

Pentru a le ușura misiune oaspeților vă sugerăm să puneți la intrare un panou cu numărul meselor și numele invitaților de la fiecare masă. Este important să așezați invitații în așa fel încât să se cunoască între ei și să se simtă bine unul în compania celuilalt sau cel puțin să știți că cei de la masă au ceva în comun și pot întreține o conversație. Acest lucru vă va ajuta să aveți o atmosferă generală plăcută, iar nunta voastră să fie una de ținut minte. Pentru a ieși puțin de sub tipare puteți veni cu un mod interactiv pentru invitați de a-și aloca locurile, ca de exemplu un set up cu băuturi, mâncare, obiecte hand made sau chiar mărturiile pe care aveți de gând să le oferiți în dar.

Oferiți-le invitaților tot confortul

Apoi, pentru că invitații sunt cei care ne ajută să celebrăm acest moment minunat este important ca aceștia să aibă parte de tot ceea ce este mai bun. Indiferent în ce perioadă a anului alegeți să vă faceți nunta, este important să vă gândiți la ceea ce ar putea avea nevoie oaspeții voștri pentru a rămâne confortabili pe tot parcursul evenimentului, ca de exemplu evantaie, umbrele de soare, șlapi sau chiar welcome bags cu tot ceea ce credeți voi că le este necesar. 

Interacționați cu fiecare oaspete în parte

Poate sună evident, dar este important să salutați personal fiecare invitat la nuntă. Odată ce evenimentul a început, faceți tot posibilul să petreceți timp cu fiecare persoană, indiferent dacă asta înseamnă să discutați la un cocktail, să mergeți la masa lor sau să dansați pe ringul de dans.

Micile detalii fac diferența

Oferă un program al nunții 

Un program de nuntă îi poate ajuta pe invitați să cunoască mai bine decursul evenimentului. Le puteți oferi un program personalizat în care să notați unde și la ce oră va fi ceremonia, cum va decurge aceasta, la ce oră începe petrecerea și la ce ore vor fi evenimentele mai speciale ale serii. Puteți atașa un astfel de program invitațiilor sau dacă nunta este pe timp de vară le puteți încorpora în evantaie pe care oaspeții le pot folosi pentru a se răcorii puțin. 

Oferă posibilitatea de încărcare a telefonului

Puneți la dispoziție invitaților o stație de încărcare pentru a le arăta acestora că vă pasă de nevoile lor personale. Acest lucru este și mai esențial dacă alegi o locație în afara orașului. Astfel, oaspeții voștri, dar și voi, nu veți fi nicidecum îngrijorați că veți rămâneți fără baterie și nu veți putea păstra amintiri sau chiar să celebrați evenimentul cu postări pe Social Media. Amplasați locul de încărcare pentru telefon lângă baie sau la intrare pentru a nu încurca. 

Optează pentru o cabină foto 

O cabină foto nu este doar o activitate distractivă, ci și o modalitate interesantă de a păstra amintiri frumoase de la nunta voastră. Concepeți un decor care să fie în temă cu nunta, puneți la dispoziție recuzită amuzantă pe care invitații o pot folosi să creeze poze haioase și poate chiar un hashtag special creat pentru nunta voastră. Puteți apela la servicii speciale care să vă pună la dispoziție o cabină foto sau puteți opta pentru variantele DIY ce sunt mai accesibile și mai creative. 

Proiectați o zonă lounge

Nu toți oaspeții vor dori să danseze toată noaptea. De fapt, unii s-ar putea să nu vrea deloc să ajungă pe ringul de dans. Mesele din restaurant sunt un loc minunat pentru discuții între prieteni și familie, însă, uneori muzica poate acoperii totul. Conceperea unei zone de relaxare desemnat conversațiilor mai liniștite este cu siguranță o idee bună. Alegeți un loc în afara ringului de dans, unde muzica nu se aude atât de tare și amplasați câteva scaune confortabile pentru a le oferi invitaților un moment de liniște și intimitate. 

Planificarea nunții perfecte necesită timp, efort și atenție la detalii. Această listă de tips and tricks vă  poate ajuta să organizați un eveniment memorabil prin care să celebrați așa cum se cuvine iubirea dintre voi. Amintiți-vă că nunta perfectă nu este despre perfecțiunea în sine, ci mai degrabă despre crearea unei zile speciale care să reflecte povestea voastră unică de dragoste și să vă aducă bucurie în suflet vouă și celor dragi.  

Citește și articolul despre cum să îți alegi salonul 😉

Mai multe articole

//